FA BANI CU SITEUL TAU PE PAYPAL: George Bacovia

ÓCopyright www.ReferateOnline.com Cel mai complet site cu referate

Plumb

de George Bacovia:

A aparut în fruntea volumului Plumb în 1916. Este considerata o capodopera a creatiei bacoviene si o culme a simbolusmului românesc.

Discursul poetic este conceput sub forma unui monolog tragic în care poetul exprima o stare sufleteasca disperata, lipsita de orice speranta. Poezia este alcatuita din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realitatii: realitatea exterioara, alcatuita din cimitir, cavoul, simboluri ale unei univers rece, ostil, care îl împinge pe poet la izolare si disperare si realitatea interioara, sufleteasca, deprimanta pentru care nici iubirea invocata cu disperare nu este o sansa de salvare.

În poezie exista un motiv esential: moartea, redat prin sicriu, mort, somn, dormeau adânc, cavou, coroane, era frig, era vânt. Celelalte motive – amorul, tristetea, singuratatea – sunt secundare, dar ajuta la reliefarea ideii esentiale de alunecare inevitabila spre moarte, neant.

Cuvântul-cheie al poeziei este plumb, care are valoare de simbol, repetitie si epitet. În exprimarea sicriele de plumb sugereaza nemiscare, încremenire; amorul de plumb sugereaza o senzatie de rece, de insensibil; si-i atârnau aripele de plumb sugereaza caderea, imposibilitatea zborului si a salvarii.

Prima strofa defineste un univers rece, strain, în care poetul traieste sentimentul singuratatii tragice:

Dormeau adânc sicriile de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmânt –

Stam singur în cavou… si era vânt…

Si scârtâiau coroanele de plumb.

Strofa a doua defineste realitatea interioara. Poetul invoca amorul, dar acesta doarme întors cu fata spre moarte. Aripile de plumb sugereaza caderea surda si grea, din care poetul nu se mai poate înalta; caderea în moarte este inevitabila, si nici macar iubirea invocata cu disperare nu reprezinta o sansa de salvare:

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am început sa-l strig -

Stam singur lânga mort… si era frig…

Si-i atârnau aripile de plumb.

La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizeaza ideea de alunecare spre neant. Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugereaza persistenta atmosferei deprimate. Repetitia conjunctiei si amplifica atmosfera macambra: Si flori de plumb si funerar vestmânt - / …si era vânt… / Si scârtâiau coroanele… si-am început sa-l strig… si era frig… si-i atârnau aripile de plumb…. Epitetele adânc, întors, funerar, singur contribuie la realizarea unei nelinisti metafizice. Frecventa consoanelor m, b, v, l, a diftongului au si a triftongului eau sugereaza foarte bine plânsetul, vaietzul, ca ecou al atmosferei insuportabile. La nivelul prozodic se constata folosirea iambului alternând ci peronul si antibracul.

Sentimentul dominant este de oboseala, de trecere inevitabila spre moarte. Se remarca maxima concentrare a discursului poetic.

ÓCopyright www.ReferateOnline.com Cel mai complet site cu referate

Lacustră

Face parte din volumul de poezii “Plumb”. Lirica singurătăţii cunoaşte cu poezia “Lacustră” momentul său cel mai acut. Spaima generată de impresia participării la întoarcerea materiei dezorganizate în haosul primordial e mărită de obsesia singurătăţii. Ceaţa şi ploaia care par a se eterniza devin în poezie dintr-o manifestare meteorologică un mod de existenţă a materiei, poezia comunică un sentiment al însingurării totale într-o lume în care poetul se simte despărţit printr-un “gol istoric”. Golul acesta istoric se întinde între prezentul cu obsesivul şi exasperantul ritm al ploii care nu se mai sfârşeşte şi vremurile îndepărtate din străfundurile originale ale omenirii, când omul îngrozit de propria sa singurătate şi de adversitatea stihiilor şi a fiarelor sălbatice se claustra în locuinţele sale lacustre în care se simţea în siguranţă numai după ce apuca să tragă podul de la mal. Poetul se simte coborât din acest punct de vedere pe o treaptă subumană de început al existenţianismului. Poezia cuprinde o succesiune de motive: al nopţii, al ploii, al golului, al morţii, al plânsului şi al nevrozei. Sentimentul este de dezagregare sub imperiul apei, a lumii şi deci şi a individului atât de aproape de moarte. Cele două elemente duc la o dizolvare perpetuă, la o surpare continuă. Poetul ne prezintă două planuri: planul exterior cel al lumii şi al naturii; şi unul interior al somnului din care poetul tresare. Trecerea de la planul exterior la cel interior se face abrupt fiind legat de spaimă si de teamă: “Sunt singur” din versul al III-lea al strofei întâi: “şi mă duce un gând ” semnifică întoarcerea în timp pentru a sublinia sentimentul de solitudine (“spre locuinţele lacustre”). Spaima se adânceşte şi “parcă dorm pe scânduri ude în spate mă izbeşte un val” şi în aceasta atmosferă de zbucium poetul prin versul “tresar prin somn şi mi se pare că n-am tras podul de la mal” subliniază imposibilitatea de a lua contact cu lumea, cu viaţa. Spaima lui se accentuează, pentru că “un gol istoric se întinde” vers ce simbolizează ameninţarea morţii. “Pe aceleaşi vremuri mă găsesc” este reîntoarcerea în timp, poetul coborându-se pe treapta subumană. Izolarea aceasta care îl apasă pe poet e subliniată pe piloţii grei care se prăbuşesc. E ruperea directă cu orice contact al civilizaţiei sau al legăturii cu viaţa. În ultima strofă, versul al II-lea “tot tresărind, tot aşteptând” e o prelungire pe plan interior a ideii cuprinse în versul al II-lea din I-a strofa “aud materia plângând”.

Plânsul cosmic al materiei se restrânge de la expresie la, impresie sugerând adâncimea însingurării până la dispariţia totală. Remarcăm în poezie aceeaşi muzicalitate a versurilor tipice lui Bacovia. La nivel semantic remarcăm folosirea verbelor la gerunziu: plouând, plângând care rimează cu substantivul gând. Întâlnim epitetele (“gol istoric”) personificările, piciorul metric din 8 versuri, ritmul este iambic.

ÓCopyright www.ReferateOnline.com Cel mai complet site cu referate