Mircea Eliade

ÓCopyright www.ReferateOnline.com Cel mai complet site cu referate

La tiganci

            Mircea Eliade recunostea „înca din adolescenta mi-a placut sa scriu nuvele, povestiri si chiar nuvele fantastice".

            Aceasta înclinare spre fabulos se va accentua în urma vastelor sale lecturi si a numeroaselor calatorii. El va fi atras mereu de spatiul românesc si de orasul Bucuresti: „pentru mine Bucurestiul este centrul unei mitologii inepuizabile". Si în nuvela „La tiganci" actiunea se petrece în Bucuresti avîndu-l ca protagonist pe profesorul de muzica Gavrilescu. Nuvela ilustreaza o alegorie a mortii sau a drumului spre moarte. Intinerariul spiritual al eroului se desfasoara în opt secvente care alcatuiesc nuvela construita cu echilibru si armonie clasica. Alterneaza planul real cu cel ireal.

            Secventa I (expozitiunea) prezita eroul în tramvai, este vorba de Gavirescu care se întorcea acasa de la lectiile de pian date domnisoarei Otilia. În tramvai se discuta despre bordeiul tigancilor, de existenta caruia se prefac ca se scandalizeaza barbatii. Pentru profesor acesta este un palat cu gradini si nuci pe care el îl vede de trei ori pe saptamîna. Îsi aduce aminte ca a uitat servieta la meditatie si coboara repede ca sa ia tramvaiul în sens invers. În aceasta prima secventa autorul introduce cîteva leitmotive: caldura mare, biletul, confesiunea, colonelul Lavrence, bordeiul (spatiul misterios), Elsa. Asteptînd tramvaiul este atras hipnotic de mirosul amarui al frunzelor de nuc si de nefireasca racoare încî fara sa-si dea seama s-a aflat în fata portii. Secventele II, III si IV ale naratiunii dezvolta intriga marcata de patrunderea lui Gavrilescu la tiganci. Desfasurarea actiunii se face prin nararea întîmplarilor eroului în acest spatiu, visul lui.

            Intrînd la tiganci este întîmpinat de baba care-i cere „trei sute" ca sa îl lase la bordei, sa-si aleaga o fata. Se întîlneste cu trei fete, trebuind sa identifice pe cea de a treia dar nu reuseste. Pica într-un vis si apoi se trezeste cu gîndul ca trebuie sa-si recupereze servieta si se duce la tramvai.

            Acest nucleu contine mai multe mituri mereu aprofundate în lucrarile lui Eliade. Bordeiul trebuie privit ca un mit al labirintului, un simbol al trecerii dinspre viata spre moarte. Este un spatiu al initierii în ritualurile mortii. Trecerea prin bordei este o trecere „dincolo". Cele trei fete amintesc de ursitori, ele îl supun pa Gavrilescu unor încercari pe care el nu le poate trece, danseaza în jurul lui, îi cer sa o ghiceasca pe tiganca dar el le scapa mereu.

            Personajul aluneca mereu spre trecut vorbindu-le despre episoadele cu Hildegard si Elsa. El nu reuseste sa ghiceasca tiganca nici dupa ultima încercare. Trebuie sa interpretam acest lucru în sensul ca profanul rateaza intrarea lui în domeniul sacrului. Apare o noua tentativa de intrare în real prin muzica.

            Secventa IV descrie visul lui Gavrilescu. Eroul viseaza ca încearca sa ghiceasca fetele, se pierde în camere ciudate cu tavane scunde si neregulate, cu peretii usor ondulati, cu paravane tot mai misterioase, cu coridoare pe care rataceste mereu în sens invers, cu obiecte ce-l terorizeaza.

            Visul se termina cu o scena a luptei lui cu o draperie simbolica. Visul are mai multe semnificatii.

            La început el apare ca o aspiratie a eroului sprea o alta realitate alaturi de Hildegard. Apoi în secventa IV visul devine simbolul cosmarului traversarii materiei de catre spirit a vietii spre moarte însotita de spaime si sufocari. Draperia îi aparea ca un giurgiu si-l îngrozea ca jocul straniu al fetelor. Jocul ielelor propune lui Gavrilescu drept proba ghicitul, simbol al riturilor de initiere în taina mortii, o vama luata sufletului ca o ultima sansa de despartire a conditiei umane.

            Cifra trei si multiplu de trei este un alt mit al nuvelei care puncteaza momente semnificative.

            Secventa V ne apropie de punctul culminant al nuvelei prezentîndu-nil pe Gavrilescu în încerecarea de a-si recupera servieta cu partituri. În strada preoteselor nr. 18 nu mai cunoaste pe nimeni, în locul doamnei Voitinovici gaseste pe doamna Georgescu, iar despre Otilia alfa ca plecase acum 8 ani dupa ce se casatorise cu inventatorul Frîncu. Se întoarce spre casa si în tramvai revin aceleasi obsesii (portofelul, caldura, etc.).

            Secventa VI (punctul culminant) se petrece acasa unde surprizele continua. Elsa, sotia lui, plecase în Germania la familia ei în urma cu 12 ani, cam de cînd aflase ca el a murit. Murise si madam Trandafir si foarte dezamagit se hotareste sa se întoarca la tiganci.

            Secventa VII descrie drumul de acasa la tiganci. Calatoria lui se realizeaza într-o atmosfera fantastica, noaptea cu un personaj misterios pe care Gavrilescu îl simte un visator, o fire de artist. Acesta ca un mesager al mortii îl ajuta pe profesor sa ajunga „dincolo" trecînd prin locuri impuse de traditie cum este biserica.

            Secventa VIII începînd cu intrarea definitiva a eroului la tiganci unde nimic nu se schimbase. Baba îl asteapa, îl recunoaste, îi ia vama, îi arata din prag casa cea mare rostind niste cuvinte oraculare: „vezi sa nu te ratacesti", „sa te tii drept pe coridor si sa numeri sapte usi si cînd ajungi la a saptea sa bati de trei ori si sa spui: eu sunt, m-a trimis baba". Sleit de puteri trece prin coridor si se încurca iar, o gaseste pe Hildegard care îl asteptese ca sa-l conduca pe ultimul drum si îi spune „vino cu mine". Pornesc spre padure alunecînd dinspre veghe spre vis, spre moarte du-si de birjarul enigmatic si de porunca lui Hildegard: „Ia-o spre padure, pe drumul ala mai lung si mîna încet. Nu ne grabim.".

            Deznodamîntul nuvelei nu aduce iesirea din ambiguitate. Eroul se explica echivoc „se întîmpla ceva cu mine si nu stiu ce, daca nu te-as fi auzit vorbind cu birjarul as crede ca visez.". Fata îl consoleaza la fel de echivoc „toti visam, asa începe, ca într-un vis.". Nuvela într-o alta interpretare poate sugera aventura artistului case aspira sa-si depaseasca conditia sa profesionala si sociala a omului care poate atinge absolutul, eternul. Si atunci bordeiul poate fi privit ca Olimpul, o cetate a cunoasterii.

            Conditia materiala precara îl împiedica sa-si depaseasca conditia, în lupta sa ar trebui sa fie tînar dar el este batrîn, ar trebui sa fie curajos dar lui îi e frica mereu, i-ar trebui o dragoste protectoare dar toti care l-au iubit au disparut. Din aceasta perspectiva nuvela prezinta drama artistului ratat.

ÓCopyright www.ReferateOnline.com Cel mai complet site cu referate

Maitreyi:

A aparut in 1933, cind deja M. Eliade era celebru, pentru ca scrisese numeroase studii si eseuri, studiase in India si calatorise foarte mult. Romanul este o capodopera a ciclului Indian ce cuprinde volumele: „Izabele si apele diavolului”, „India”, „Secretul doctorului Hanigberger”. Maitreyi este o experienta morala si un roman care a sporit seria miturilor umanitatii. Protagonistii sunt misterioasa indianca Maitreyi (personaj real, fica unui mare filozof) si continentalul Allan, alias M. Eliade, care o cunoaste in perioada studiilor din India. Povestea lor este „o monografie a tulburarii” desfasurata dealungul a 15 capitole. Stilul este original, subordonat autenticului, imbinind jurnalul, corespondenta, eseul, reportajul si povestirea la persoana I, a unor amintiri a eroului. Mitul fecioarei bengaleze se constituie treptat si dramatic, incepind cu primele capitole unde notatiile din jurnal sunt lapidare si reci si sunt complectate cu amintirile eroului. Pe Allan Maitreyi nu-l atrage initial, gasind-o chiar urita „cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase, cu sinii puternici de fecioara bengaleza, crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt”. Devine apoi curios pentru ca „nu izbuteam sa inteleg ce taine ascunde faptura aceasta”. O urmareste tot mai atent, mai ales dupa ce va locui in casa inginerului Narenda Sen, protectorul si tatal fetei. Este pentru el tot mai fermecatoare, datorita cunostintelor vaste pe care le are, dar uneori ii este antipatica din cauza ca elita calcutei o considera chiar geniala. El constata cu luciditate „fara indoiala e cea mai talentata si enigmatica fata din cite am cunoscut, dar eu pur si simplu nu pot sa fiu casatorit”. Allan o invata pe Maitreyi franceza in schimb invata de la ea bengaleaza, isi schimba autografe pe carti si reviste, isi viziteaza reciproc camerele, isi spun istorisiri, rid si pling, vorvbesc despre casatoria indiana. Allan este hotarit sa renunte la celibat, trairile lui sunt din ce in ce mai incandescente, asa cum este cea cunoscuta de erou intr-o seara pe veranda intr-un ceremonial al atingerii picioarelor goale. Jocul acesta, cunoscut numai indienilor, este insusit de europeanul Allan cu beatitudinea simturilor. El devine astfel fericitul partener al Maitreyiei. In copila indiana coexista nevinovatia virginala si rafinamentul trairii patimase, copila de 16 ani de o inocenta primitiva, ce traieste fericirea pomului ei numit „7 frunze”, dar si eruditia, care tine conferinte profund apreciate de un auditoriu select. Unul dintre momentele care ne apropie de punctul culminant al apropierilor este acela cind fata ii povesteste despre iubirea si veneratia ei pentru Guru-ul ei Robi (Tagore) de la care primise acea manta aparatoare de pacate si protectoarea destinului ei. Odata cu aceasta destainuire Maitreyi ii da si cutia cu insemnele amintirilor, o suvita din parul ei alb. Ea ii daruieste astfel iubitului prezentul ei purificat prin ruptura cu trecutul. Eroul este tot mai dezorientat, se hotareste s-o ceara in casatorie, convins ca familia abia asteapta acest moment insa apare un nou moment de deruta cind Maitreyi il roaga disperata „lor sa nu le spui ... n-au sa primeasca niciodata sa fiu sotia ta”, „ trebuia sa te iubest tot timpul, de la inceput, ca un frate”. Acest posibil recurs ii revitalizeaza sentimentele. Allan se hotareste sa treaca la hinduism. Maitreyi este hotarita sa-l infrunte pe tatal ei si intreaga familie, raminind devotata doar implinirii cuplului prin casatorie. Urmeaza pagini pline de poezie in care sunt descrise plimbarile celor doi, plimbari care vor fi platite scump mai tirziu, cind Chabu va divulga parintilor scena vazuta in padure si va determina declansarea rupturii. La Lacuti Maitreyi oficieaza mirifica lor logodna, dupa un ceremonial sacru, ireal de frumos, eveniment care marcheaza punctul culminant al iubiriilor. Una din cele mai frumoase pagini ale romanului prezinta acest ritual al „nuntii in cer”. Allan se retrage in Himalaya pentru a se „vindeca” printr-o singuratate deplina; din octombrie pina in februarie aude si simte un singur suflet, cel al Maitreyiei, care ii telefoneaza si ii scrie. Ea sufera pedepse tiranice de la tatal ei pentru ca incalcase legile traditionale. In numele iubirii ei pentru Allan incearca sa forteze destinul prin toate mijloacele. Daruindu-se vinzatorului de fructe spera sa fie izgonita de tatal ei pentru a-l urma pe Allan. Nefericita Maitreyi amestec de mister al eternei feminitati, este totodata purtatoarea enigmei unei Otilii asiatice dar si a dramelor eroinelor care au devenit si au ramas un mit prin marea lor dragoste cunoscute sub denumire de cupluri celebre ca Tristan si Izolda sau Romeo si Julieta. In Himalaya Allan se va vindeca doar la o a doua incercare de a iubi o femeie. Prima incercare il arata in relatia cu o tinara muzicanta  evreica tinara care-l ispiteste prin neobisnuitul ei idealism. Eroul se simte dezgustat de sine dupa aventura pa care o are cu evreica, pentru usurinta cu care a avut aceasta legatura. Cea de-a doua incercare este o tinara care ii ofera mincare, adapost si dragoste. De la ea dobindeste puterea credintei ca „viata aceasta e o minune”. Asteapta plecarea din India ca pe o izbavire, dar cu acelasi sentiment al nedumeririi in fata Maitreyiei, un mit etern inchis pentru el. Pe Allan nu-l mai atinge vraja sacrei Devi, chiar cind il numeste soarele ei, zeul de aur si pietre scumpe. Neputindu-se intilni  in acest spatiu, tinarul european se desparte de aceasta fata cu sentimentul culpei, usor de descifrat in cuvintele asezate ca motto penttu roman: „iti mai amintesti de mine Maitreyi? Si daca da ai putut sa ma ierti?”. I se da un raspuns celebru dupa 42 de ani cu o replica ce poarta semnatura Maitreyi Devi, intitulata „Dragostea nu moare”.

Mircea Eliade

Biografie

       Mircea Eliade este cel mai mare om de cultura roman ,din veacul al XX-lea ,impunandu-se ca nici un alt carturar in cultura universala .

       Mircea Eliade a facut studii filozofice la Bucuresti ,incheie cu teza despre filozofia Renasterii ( 1928 ) ;la Calcutta ( India ,1928 - 1931 )  isi sustine doctoratul de filozofie cu o lucrare asupra gandirii si practicii Yoga ( 1932 ) .

       Intre anii 1933-1940 ,simultan cu o intensa activitate beletristica si publicistica ,tine cursuri de filozofie si de istoria religiilor la Universitatea din Bucuresti .In timpul razboiului este atasat cultural  ambasadei Romaniei la Londra ( 1940 - 1941 ) si al delegatiei romane de la Lisabona ( 1941 – 1946 ) .Din 1946 se stabileste la Paris unde preda istoria religiilor la o scoala de inalte studii ,iar apoi la Sorbona .Solicitat de SUA in 1956 va lucra in calitate de lectorconsultant si imediat profesor titular si coordonator al Catedrei de istorie a religiilor .Din 1985 ,in semn de inalta pretuire ,un spatiu spiritual a fost denumit “ catedra Mircea Eliade “,la universitatea din Chicago .In cei 60 de ani de la redactarea primei opere literare            “ Romanul adolescentului miop “ ,proza lui Mircea Eliade a fascinat cateva generatii si a cunoscut numeroase avataruri : lirismul si autenticitatea din  “ Maitrey “ ( 1933 ) ,monologul interior al “ Intoarcerii in rai “ ( 1934 ) si in fine ,desavarsita sinteza a  “ Noptii de sanziene “ ,romanul social si filozofic ,unde realismul se imbina cu fantasticul ,mitul si simbolul .

       Mircea Eliade si-a impus sa cunoasca limba si cultira indiana ,dar si practica Yoga prin experienta proprie .L-au interesat tehnicile maditatiei si filozofia mistica .Experienta din India se gaseste in eseurile lui Mircea Eliade ,insa si in operele : “ Maitrey “ (1939 ) ,        “ Isabel si apele diavolului “ ( 1930 ) , “ Secretul doctorului Hunigberger “ ( 1940 ) .Sctiitorul marturisea : << cred in realitatea experientelor care ne fac sa “ iesim din timp “ si sa “ iesim din spatiu”. Descriind exercitiile Yoga ale lui Zerlendi am dat anumite indicatii ,bazat pe propriile mele experiente . >>

       In toata creatia sa epica ,nuvele si romane ,naratiunea se desfasoara pe mai multe planuri ,ca sa dazvaluie in mod progresiv fantasticul ascuns in banalitatea cotidiana .Asa cum o axioma reveleaza o structura a realului necunoscuta pana atunci – astfel spus instaureaza o lume noua ,literatura fantastica dezvaluie ,mai de graba, creaza universuri paralele .